Poesie napoletane


Scritta da: Pippo54
in Poesie (Poesie vernacolari)

E cinche

So cinc anne ca nun vene vierno
e so tant’anne ca nun me pienz,
e quatt da matina sto ancora a cuntà
l’ore.

Chi dorm cu te nun so chiù io
e nu ritratt ca sta appiso o’ mur
par ca mo’ guard a te mentre faje
ammore non cu me.

Chella femmena ca se pigliaje o’ core
nun zi cchiù tu,  vuliv a me sul pe te,
nun staje cchiù e casa dint o’ vico.

Cammino sulagno pe vie sulitarie
o’ gelo se fermato dint o’ core,
a stagione nunn’è chiù chella,
è sciso vierno dint o’ cor mjo.
Composta martedì 18 aprile 2017
Vota la poesia: Commenta
    Scritta da: Anyma
    in Poesie (Poesie vernacolari)
    Scinniu a scuru ra notti
    e tutta a terra vosi ammugghiari,
    u cielu chianci
    u figghiu mortu.
    Rit: Riri u tempu,
    iddu sapi ca nenti finisci e chi tutto accumincia.
    Sciuri profumati a matina di duminica
    paranu abballari accarezzati ru ventu chi beni di mari,
    abballano a nova vita.
    Cristo è risortu cumpari e cummari
    e cu iddu l'anima di l'omini.
    Sunati campani,
    cantati ancili la gloria di Dio e di so figghiu.
    La luci ancora illumina a terra e i figghi di chista
    Rit: Riri u tempo
    iddu sapi ca nenti finisci e chi tutto accumincia.
    Vota la poesia: Commenta
      Scritta da: Ada Roggio
      in Poesie (Poesie vernacolari)

      C’ nan vu scì a scol, ta m’barè nu mestir!

      Iè ovar,preim iern altr’timp!
      Iern altr’timp,
      iern chiù r’spettous chi cristian,e chi genitour,i fighje!.
      Iosc’ nan c’ stè chiù n’sciouna  educazion.
      Tutt’ iann tutt’,a colp jè a nostr, chess’ jè a nuova generazion!
      Preim ,t’aviva m’barè  nu mestir c’ nan vuliv scì a scol!.
      Iosc’, i mannem a scol , non vol’n fè nint ,e tutt.’vol’n!
      Tutt’vol’n,e noi fiss’ ca ci dam’,cellulare, palestr, pleisteiscion, sciuch,
      sold ind e sech,e c’ nan ci dè,t’ mett’n mezz’ a na strad,e sà sempr chiù pov’r i famigliar!
      Preim i mestir s’ambarev’n, d’generazion ,in generazion .
      Ca strad lucch’lav’n
      Stav  l’arrutein,
      ” V’arruat l’arrutein ca mulasc curtid e furc”.
      Stav u m’brella’r,
      ” U m’brell,u’m’brlla’r,aggiustatv u m’brell”?
      Stav u’ capplar,
      “V’arruat u capplar c s và taghiè i capill i doc nu bicchir o na mappein”!
      C’ stav u falegnam,
      “ V’arruat u falegnam  c s và aggiustè i frustill,i sigg,i vanghetidd”!
      Stav’n i putàn, u varvir,a parrucchir,a sert, a ricamatreic’,u falgnam’…
      U   falegnam” ambarav i fighje a l’vghè,e s’ghè,aggiustav u berò, u stpet,a colonnett,i sigg,u tavlir,
      U panettir ambarav i fighje a impastè a pest , a infurnè.
      U zappator ambarav i fighje a spruè, a putè,a n’ztè,a zappè,a ruma’scè,a n’ zulfè,a sciuppè,.
      U murator ambarav i fighe a impastè a calc’,a carscè i mattoun.
      U p’ttor,l’elettcist,u tubbist.
      Nuscon rumanav satt e l’nzol
      Ci ca studiav ch’addeventè  dottor,
      professor , raggiunir.
      Tutt facev’n nu mstir.
      “C’ nan vu scì a scol, ta m’barè nu mestir!”
      Composta sabato 10 dicembre 2016
      Vota la poesia: Commenta
        Scritta da: Ada Roggio
        in Poesie (Poesie vernacolari)

        È f’nout u carnval

        È f’nout u carnval
        Do nord o sud.
        L’Italie è in fest.
        De mont o mar, s fstggè
        è fnout u carnval.
        Vann innanz i tradzion,dulc fritt d tutt i rigion.
        Frittl e tenerell.
        Bomboloun ,sfappole,e crostoli.
        Cicerchiet, buscei,tortell,ciambell,
        na scorpacciat d mascherein.
        Ciramiglie,crescentine,
        donzelle,favarelle,
        intrigoni, scrocca fous,
        melatelli, menatelli,
        bastoncelli,berlingozzi,
        brugnolus,castagnole,cvigliole,
        cenci,crogetti,grostoli,
        dozelle,fev mielate,
        ficuzzole,frangette,
        fravioli, brutt ma bun,lavagnette,intrgon,
        mistocchini,peciarini,monache, pregne,scorpelle,
        pampuglie,pignolata,oriellettas,gale,galani,
        zeppl,i pell du prevt,rosa chtarr,taredd,
        stell’e filent,struffoli,strecc e tortell.
        È  fnout  u carneval e i criatour stan mal,
        iann fett indigestion d dul e cos bon.
        Composta martedì 9 febbraio 2016
        Vota la poesia: Commenta
          Scritta da: Ada Roggio
          in Poesie (Poesie vernacolari)

          Carnval

          Carnval  vecchi’e  pazz  v’ arruat ind a chiezz,
          è  purtat nu carrozzon r’vstout d carton .
          Sc’am sc’am , e s’ghignazz,
          sorried a tutt e s’impezz.
          Tutt i criatour iann ascnnout ind a chiezz
          chi coriendl e i  trumbett,
          tenerell e frttllein,
          quent sà  bell’ i mascherein.
          Ind o  carr  fenn fest,
          è scuppiat a tempest,
          Ca strad tutt quent  vann vstout da carnval
          Ià na  grenn confusion è scuppiet  l’anmazione
          Pantalone,Pulcinella,
          Balanzone,Brighella,
          Colombina,Meneghino,fenn  tutt nu salout
          Rugantino ,Meo Patacca, Stenterello,Scaramuccia,
          Gioppino, Mosciolino,sorridn a tutt i  criatour.
          Ma  quent iè  bell u  carnval,
          sorridn tutt,
          schecc  ogni mal.
          Composta sabato 16 gennaio 2016
          Vota la poesia: Commenta
            Scritta da: Ada Roggio
            in Poesie (Poesie vernacolari)

            A Befan

            A Befan, lesta ,lest.
            è sfdat a tepest.
            È parteit dò paies,vàrruat dop  quelche mas.
            È indussat’ na suttan.
            Calzitt longh d lan.
            Nù cappid lungh e stritt.
            Nergh accom o corsit.
            Nu mantell’ arrattupet.
            E nù guent sflacciat
            U nas a uncein,e u ment appunteit
            Vè vstout sempr rozz
            Chì scherp a mizz tecch
            Port  ch’iedd’ nù gruss pecch
            U veis ià vecchiè e stench
            Nu sorreis u port a cì ià affrent
            Sop o veis tan nù gruss neo
            Ass’meghie a nu cicisbeo
            I capidd ca tan’ arruffat
            Sà tutt’ affumcat
            Chent chent  a Befan
            chent  chent nà settman
            e c’a  mezzanott tò t’mitt a  guardè a loun
            a Befan t’ và purtè  fortoun  
            A Befan  tan ind o saccon
            Assè regal ma pour tenta carvoun
            Sfeid u vint a nav’ e a bufar
            Fin a quenn’ascenn ind e cas a tarda sar
            Sorvol  montegn e i collein
            A corsa sò, non ten mè fein
            Nan s’ stenche mè d’ vulè.
            Andò trov nù calztton.
            mett’ ind assè regal e qualche carvon.
            Chess iè a fein da filastrocch.
            S’mpetch,ma pour nu pic sciocch.
            Mentr l’Eepifanei, tutti i fist s port vei.
            Composta venerdì 2 gennaio 2015
            Vota la poesia: Commenta
              Scritta da: Ada Roggio
              in Poesie (Poesie vernacolari)

              U furn d’Chiarein

              Iannn’ passat chiù d’ cinquand’enn’,
              iern ricc i famigghje ca u furn ind a cas t’nevn.
              Iei ier p’ccnenn’ e u furn a cas  no t’nemm’.
              Quenn’ i fist arruev’n, ch scì o furn d’ Chiarein  t’aviva mett in feil
              ch scì a n’furnè i tianedd’.
              Dic’ leir ch n’furnè i tianedd’,
              parav  avvedè ca s’faciav a gar a ci ca a tianedd
              chiù bell’e profumat purtav.
              Ci ca purtav patan e reis,e cozz’,
              ci ca  purtav a f’chezz,
              ci ca  purtav i maccaroun o furn,
              ci ca purtav u pan d’ spegn,
              ci ca  puratv u calzon chi  c’padd’,
              ci ca  purtav I pastarell’,
              ci ca  purtav a parmggian,
              Ier na fest  l’addor da m’nestr.
              Quenn’ ier u mumend d’ scirl a pigghjè,
              purtemm’ i mappein ch nan scalderc’ .
              Ma l’addor ier chiù fort du d’lor,
              strada  strad accumnzemm’  assaprè,
              ier nu prisc’  a purtè i tianedd’.
              Quenn’ a cas’ s’arruav, a memm’ s n’avvertav,
              accumnzav a gredè,na sgrdat c’pighjemm’
              a fein avulav pour u battpenn’.
              Ier assè a soddisfazzion ca l’avemma assaprat
              Ca t’faciav scrdè u battpenn’ e i sc’camat.
              A poch a poch u furn c’ m’accattat,
              chiss’ tradzioun oramà s’iann’ cancellat.
              Indo cor e sop a stu fogli stu scritt è rumas,
              t’la recurdè.
              Composta lunedì 12 dicembre 2016
              Vota la poesia: Commenta
                Scritta da: Ada Roggio
                in Poesie (Poesie vernacolari)

                Ian' f nout i tradzion

                Iann’ f nout i tradzion.
                Tutt’ quend appassionat appirs  e cellular.
                Nan s perl  chiù  ind e famighje.
                Preim  quenn’  arruev’n i fist d Natal,s’ facevn i cartddat, i pastarell,l’amarett.
                S’accucchievn i  tre sor ch’fè i cartddat,
                s’ purtev’n a mezzascoll e nu biench s’nal.
                A pest s’faciav sop o tavlir,
                nan c stav a macchnett,
                s stennav a pest cu laghnatour,
                ca rundell’ s facevn i strisciolein, saccucchiev’n e  i rosett’s furmev’n.
                C’ bell’ recurd,
                noi ca  ierm p’cceninn’ guardemm’  affascnat,
                avemm  tenè tutt i capidd attaccat,
                s’pighjav  na cartullein
                e s’ purtev’n ind a stenz da prenz
                e s’ puggev’n sop e strofnecc
                e s’mettev’n assuchè sop o stipett’! .
                A diadop s’ frscev’n,
                e  ind o vein cutt s’ passev’n.
                Quent iern bon i carttddat!.
                Ch’ fè i pastarell’(p’scenn’di monach )
                stennev’n a pest sop o tavlir cu laghnatour,
                pigghjevn nu bicchir e furmev’n i rotond.
                I mttev’n ind a teglie infarnat
                e noie ca ierm  criatour i purtemm’ a infurnè o furn di Chiarein
                I pastarell’ ci mangemm’ ind o lett’.
                Iern ricch i famighje ca facevn i dulc,
                iern ricch ind o cor! .
                Scemm’ a coghje i mel’n iind  a campegn  d’zio Giacint,
                i facemm’ assuchè e i scazzemm!.
                I mel’n s’  macinev’n ca buttiglje,
                s’impastev’n cu zucchr e u lucur
                si fecev’n a pallein  e s’ mettev’n ind  a teglie!.
                C’ iern bell ‘i tradzion,jann f’nout i sorreis,
                e ind e famighjel’amor!
                Tutt’ quent appezzacat o cellular.
                Na cos vulariss’.ca na dei turness’m n’drat.
                Evviva u Natal.
                Composta martedì 22 dicembre 2015
                Vota la poesia: Commenta
                  Scritta da: Enzo Di Maio
                  in Poesie (Poesie vernacolari, Poesie personali)

                  Natale Citavecchiese

                  Che sarà ,che sarà
                  qui er Natale nun ce sta'
                  dalla marina alla collina
                  nun brilla nimmanco na lampadina.

                  Pero' c'avemo la Befana
                  che nun vie' na vorta all'anno
                  ma ogni giorno qui fa danno
                  e c'è rompe le cojone
                  co sto cazzo de carbone .

                  Che sarà, che sarà
                  quest' anno s'e' pure superata
                  e pe allarga' li doni al comprensorio
                  t'ha portato puro er forno crematorio

                  Che sarà ,che sarà
                  mo co chi te la voi pia'
                  l'hai votato e l'hai voluto
                  er grillo è insetto strano
                  ed è pure risaputo
                  te incanta cor cri cri
                  ma è come l'ucello padulo
                  na vorta che t'entra dentro casa
                  te lo tenghe e te la pje n'derculo.
                  Composta giovedì 22 dicembre 2016
                  Vota la poesia: Commenta
                    Scritta da: Rosa Di Fraia
                    in Poesie (Poesie vernacolari)

                    Vuless (Vorrei)

                    A iurnata ‘ncunincia
                    semp ‘a stess manera
                    ‘o sole cà mme asciutta e làcreme
                    e ‘o mare cà mme leva ‘a famm e ‘a sete.
                    Quann i vòte so rimast ‘a guardà chistu ciel
                    quànn i vòte magg chiest
                    e ‘a vita chesta è ?
                    ‘Nu teng niénte
                    ‘nu cerco niénte
                    ma vuless poc sùlo poc
                    pè campà cuntent
                    m’abbàstass nu muorz e pane e ‘nu sùrzo e vita
                    me facess piacire ‘na parola e cunfort
                    pe mme fà scurdà ‘o solito penziéro
                    ‘nu vas ‘na carèzz
                    pe mme allicurdà ancora ‘na vota
                    l’ammore ca ‘ è.
                    Me manca tutto ‘nu cerco niénte
                    ‘nu surrizo è comm a carità
                    ‘nu pàcchero e felicità
                    nisciuno te ddà
                    eppuru nun s’accattàno
                    ma mancano ‘o stess.



                    Traduzione


                    La giornata inizia
                    sempre nella stessa maniera
                    il sole che mi asciuga le lacrime
                    e il mare che mi toglie la fame e la sete.
                    Quante volte sono rimasto a guardare questo cielo
                    quante volte mi sono chiesto
                    la vita questa è ?
                    Non ho niente
                    non chiedo niente
                    ma vorrei poco solo poco
                    per vivere contento
                    mi basterebbe un pò di pane e un sorso di vita
                    mi farebbe piacere una parola di conforto
                    per farmi dimenticare il solito pensiero
                    un bacio una carezza
                    per farmi ricordare ancora una volta
                    l’amore cosa è.
                    Mi manca tutto non chiedo niente
                    un sorriso è come la carità
                    uno schiaffo di felicità
                    nessuno te li regala
                    eppure non si comprano
                    ma mancano lo stesso.
                    Composta martedì 13 dicembre 2016
                    Vota la poesia: Commenta